Rudyard Kipling Dacă

Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea În jurul tău, şi spun că-i vina ta; 

De crezi în tine, chiar cînd Omenirea Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva; 

De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură; 

De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept; 

De nu răspunzi la ură tot cu ură 

Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept; 

Dacă visezi - dar nu-ţi faci visul astru;

De poţi să speri - dar nu-ţi faci jindul ţel; 

De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul Mereu senin şi în acelaşi fel; 

Dacă suporţi să-ţi vezi vorba sucită 

De şarlatan, ce-ţi spurcă al tău rost; 

De poţi ca munca vieţii, năruită,

S-o faci de la-nceput precum a fost;

Dacă-ndrăzneşti agonisita-ţi toată

S-o pui, făr'a clipi, pe-un singur zar 

Şi, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată 

Făr-să te plîngi cu un oftat măcar; 

De ştii, cu nerv, cu inimă, cu vînă, 

Drept să rămîi, cînd ele june nu-s, 

Şi stai tot dîrz, cînd nu mai e stăpînă 

Decît Voinţa ce le ţine sus; 

 Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată 

Ca şi-n Mulţime - nu străin de ea; 

Amic sau nu, de nu pot să te-abată; 

De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea; 

 Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare, 

Să treci şi s-o întreci, mereu bonom, atunci: a ta e 

Lumea asta mare şi, mai mult, fiul meu: atunci - eşti Om!