Parinti vs copii

„Am crescut!” ... zicem noi. Dar pentru parintii nostri, tot copii am ramas - niste copii ale naturii, mimesis-ul lor. Ne studiaza meticulos, analizeaza in detaliu semnele nelegiuitatilor comise de noi. Cu ce putem gresii noi? : – Ai slabit. Nu mamanci! – Tusesti. Fumezi prea mult! - Ai cearcane. Nu dormi cat trebuie! Ai picat examenul! Te distrezi prea mult!...s.a.m.d. Concluzie: timpul nostru il alocam unor activitati total gresite pentru acel viitor demn de sange din sangele lor. Mai bine spus viitorul lor, prin noi. Au investit timp, sentimente, bani, cunostinte in noi. Iar acum, a venit vremea sa-i remuneram prin realizarile noastre. Viata noastra: „un contract pe care l-am semnat fara sa-l citim”. Daca stiam care sunt atributiile si responsabilitatile din fisa postului, probabil ca nu mai acceptam astfel de recompensatii din partea angajatorilor. Intr-o discutie banala cu ai mei, ma simt intervievat pentru un post pe care nu mi-l pot insusi si nici nu vreau. Parintii nostrii doresc ca noi sa ne asumam viata, dar cum sa facem asta cand tot ei controleaza si gestioneaza fiecare miscare pe care noi o intreprindem. Pentru a avea putere de decizie, trebuie sa fim singuri in fata eventualelor bariere pe care ni le rezerva viata. In alta ordine de idei „lasa-ma liber ca sa pot zbura. Mi-ai dat aripi, dar eu trebuie sa invat sa le folosesc.”