Nimic nu-i niciodata atat de simplu cum pare!

Intr-o lume in care omul este definit de greseli, eu te rog sa ma ierti ca sunt om. Iubim, suntem iubiti, iertam, gresim, invatam......o viata intr-un echilibru haotic. Avem speante, ne traim visurile, credem si suntem dezamagiti...dar nu renuntam. Lupta se da zi de zi....azi iesim invingatori, iar maine o luam de la capat...si uneori mai si pierdem. Ne umplem inimile cu tristete....si mintea numai cu esecuri. Uitam de fericire...iubim mai putin. Cand nu avem probleme, avem grija sa ne cream. Asa ca in ultima vreme vedem numai monocolor. Ne infigem capul cat putem in pamant si ce ramane deasupra avem grija sa-l pictam in culori pentru a parea altfel decat ne permintem sa fim. Mintim pe toata lumea, dar cel mai trist e ca ne mintim si pe noi. Traim azi pentru ziua de maine, iar maine ne trezim in cap cu ziua de maine...un perpetuu tranzit prin ceea ce noi vrem sa o numim viata. Daca ceilalti nu au zile ploiase, avem noi grija sa-i scuipam cu "problemele" noastre. Le injectam in vena depresiile noastre. EMPATIA!! E O BOALA...o boala de care eu sufar. Am colectat in recipientul pe care il numesc simplu...inima....mult prea multe sentimente... Setimentele altora.....de ale mele nu mai am timp.. Sunt plina, se revarsa sangele din mine....traiesc pentru si prin alte persoane.... Incep sa mi pierd identitatea si ma mulez dupa conturirile idivizilor cu care ma ciocnesc... N-am timp...de...nimic...de nimeni. Intr-o agitatie continua, o miscare perpetua....eu nu obtin nimic. Nu am dreptul la sentimente....multi fug de ele....eu nu le mai gasesc.....sau fug ele de mine....pentru ca le am pe ale altora... Sunt vremuri triste ....pentru ceilalalti....eu dansez cu vantul....ma mangaie ploaia....iubesc culorile...ating pamantul.... Bate vantul pe cararea noastra si spulbera cu o forta demonica orice urma de speranta presarata de noi pentru un viitor. Cum sa-i judeci intr-o lume unde oamenii incearca sa supravetuiasca cu orice pret, pe cei care se hotarasc sa moara?? Traim o metafora si noi nu o stim....ne aflam fata in fata cu viata dar nu o putem atinge... Ne scufundam intr-o mare de neincredere.....si ii coboram si pe ceilalti pe treapta noastra... E trist...foarte trist...tratam oamenii ca pe mail-urile primite...le citim in graba, dar nu le recitim... Nu sunt vremurile sub carma omului....ci omul condus de vremuri... Aveti curaj sa va incredeti in voi....iubiti-va mai mult....sperati mai putin si traiti mai mult. Asteptati nemultumirile cu bratele deschise si cand au sosit calcati-le in picioare. Ingropati amaraciunea si aratativa chipul luminii.. Scoteti-va fitele si imbracati iubirea... Fara resentimente....fara regrete... Carpe diem....

1 comment:

Irina said...

Corect... dar cum ai zis si tu nimic nu-i niciodata atat de simplu pe cat pare... si oamenii nu sunt perfecti si nu sunt aproape niciodata asa cum ne dorim... nici noi nu suntem asa cum ne dorim