Nimic nu-i niciodata atat de simplu cum pare

Intr-o lume in care omul este definit de greseli, eu te rog sa ma ierti ca sunt om. 

Iubim, suntem iubiti, iertam, gresim, invatam ... o viata intr-un echilibru haotic. Avem speante, ne traim visurile, credem si .... suntem dezamagiti.

Dar nu renuntam. Lupta se da zi de zi. Astazi iesim invingatori iar maine o luam de la capat.

Si uneori mai si pierdem. Ne umplem inimile cu tristete si mintea numai cu esecuri. Uitam de fericire. Iubim mai putin. 

Cand nu avem probleme, avem grija sa ne cream. Asa ca in ultima vreme vedem numai monocolor. Ne infigem capul cat de mult putem in pamant si ce ramane deasupra avem grija sa-l pictam in culori pentru a parea altfel decat ne permintem sa fim. 

Atunci cand mintim ne mintim si pe noi. 

Traim astazi pentru ziua de maine, iar maine ne trezim in cap cu ziua de maine .. un perpetuu tranzit prin ceea ce noi vrem sa o numim viata. 

Daca ceilalti nu au zile ploiase, avem noi grija sa-i scuipam cu "problemele" noastre. Le injectam in vena depresiile noastre. EMPATIA, este poate sa devina o boala. 

Am colectat. in recipientul pe care il numesc simplu inima, mult prea multe sentimente ... Setimentele altora.

Sunt plina, se revarsa sangele din mine. Traiesc pentru si prin alte persoane. Incep sa mi pierd identitatea si ma mulez dupa conturirile idivizilor cu care ma ciocnesc. N-am timp ... de ... nimic ... de nimeni. 

Intr-o agitatie continua, o miscare perpetua nu am dreptul la sentimente. Multi fug de ele, eu nu le mai gasesc. Sau fug ele de mine pentru ca sunt plina de ale altora.

Sunt vremuri triste .... pentru ceilalalti. Eu dansez cu vantul! Ma mangaie ploaia, iubesc culorile, ating pamantul.

Bate vantul pe cararea noastra si spulbera cu o forta demonica orice urma de speranta presarata de noi pentru un viitor. 

Cum sa-i judeci intr-o lume unde oamenii incearca sa supravetuiasca cu orice pret, pe cei care se hotarasc sa moara?? 

Traim o metafora si noi nu o stim.

Ne aflam fata in fata cu viata dar nu o putem atinge... 

Ne scufundam intr-o mare de neincredere. si ii coboram si pe ceilalti pe treapta noastra.

Este trist, foarte trist. Tratam oamenii ca pe mail-urile primite. Le citim in graba, dar nu le recitim.

Nu sunt vremurile sub carma omului ci omul condus de vremuri.

Aveti curaj sa va incredeti in voi. Iubiti-va mai mult.

Sperati mai putin si traiti mai mult. 

Asteptati nemultumirile cu bratele deschise si cand au sosit calcati-le in picioare. Ingropati amaraciunea si aratativa chipul luminii.

Scoteti-va fitele si imbracati iubirea. Fara resentimente, fara regrete.